Da, un blog pentru un fanfic legat de Doctor Who.

Oh yes.

Capitolul unu

Gallifrey

M-am aşezat pe leagănul argintiu, cu mâinile încleştate în pumni în jurul lanţurilor aurii, privindu-l pe Koschei, care se afla la dreapta mea. Oftând, mi-am lăsat capul în mâini şi am privit pământul scorojit de subt hintă, nefiind câtuşi de puţin interesat de acesta. Mi-am eliberat o mână şi mi-am trecut-o prin păr, zburlindu-l în încercarea de a-l aranja, apoi mi-am ridicat ochii către cer. Al doilea soare era ridicat pe cer, iar pădurile păreau flăcări aurii, iarba ciudat de verde strălucind, clădirile uriaşe fiind la mare depărtare de noi doi... Rai, pentru mine, poate Iad pentru cei care nu au fost născuţi aici.

Scărţâitul pietrişului sub adidaşii mei nu mă deranjă deloc atunci când am început să mă leagăn înainte şi înapoi, privind cerul cu reflexii de foc, aproape orbitor. Nu am încercat să mă mişc mai mult de atât şi mi-a închis ochii, rezemându-mi capul de lanţul din dreapta mea. Am oftat din nou şi m-am oprit brusc, praful ridicându-se de pe sol exact în momentul în care mi-am deschis ochii, clipind des. Am zâmbit trist, privind apusul primului soare şi răsăritul negrului Universului.

- Nu vreau să plec.

N-am auzit ceea ce Koschei a spus, deoarece sărisem deja în picioare şi mă îndepărtasem de leagănul făcut din metalele ciudate, călcând apăsat pe iarba aparent uscată, care se turtea pe pământ de fiecare dată când o atingeam. M-am întins pe aceasta în câteva secunde, moliciunea acesteia şi mirosul deosebit de îmbietor m-au făcut să zâmbesc şi să mă întorc pe o parte, tresărind când am văzut un fir de iarbă direct în faţa ochilor.

- Koschei? am intrebat eu. Neasteptand nici un raspuns, am continuat: Crezi că totul o să fie la fel după ce o să plec?

Oftând, mi-am închis ochii din nou.

Nu vroiam să plec.